Pigmenții naturali și artificiali utilizați în iconografie (tehnici al secco)

Alegerea pigmenților și a liantului este una dintre cele mai importante decizii pentru un iconar, deoarece influențează nu doar aspectul final al icoanei, ci și durabilitatea și calitatea execuției.

În iconografie, tradiția ne oferă două mari direcții: utilizarea pigmenților naturali cu tempera de ou și opțiunea modernă a culorilor acrilice.

Foarte, foarte rar am întâlnit folosindu-se culorile în ulei, în pictura bisericească.

I. PIGMENȚII NATURALI în tehnica tempera cu ou

Ce sunt pigmenții naturali

Pigmenții naturali au fost folosiți în iconografie de secole, fiind considerați autentici, durabili și în armonie cu tehnica tradițională tempera cu ou. Aceștia sunt substanțe colorante extrase din minerale, soluri, plante sau chiar din anumite organisme animale, apoi amestecați cu liantul potrivit (emulsia de ou).

Exemple de pigmenți naturali

I.1. Pigmenți minerali

– ocrul (gălbui, roșu, brun) – extras din argile bogate în oxid de fier, foarte stabili

– azuritul și lapis-lazuli – pentru albastru intens, profund

– vermilionul – obținut din cinabru, un mineral pe bază de sulfură de mercur, este un roșu intens

– malachit – verde smarald

– verdele de pământ – extras din minerale precum glauconitul

I.2. Pigmenți vegetali

– indigo – albastru obținut din planta Indigofera, utilizat pentru textile mai mult, dar și în pictură

– sevă de rhamnus („galben de grădină”) – galben deschis, însă mai puțin stabil

– cârmâz – plantă erbacee (cu flori mici albe-roz și fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre) sau insecte ce redau culoarea roșie, cu rezistență variabilă

I.3. Pigmenți animali

– purpură de Tirină – derivat din moluște, extrem de scump și rar

– negrul de os (ivory black) – rezultat din arderea oaselor

– negrul de fum – obținut din cărbune

AVANTAJELE pigmenților naturali

– autenticitate – sunt folosiți de secole și ajută la tehnica tradițională tempera cu ou

– rezistență în timp – pigmenții minerali sunt (extrem de) stabili și nu își pierd culoarea de-a lungul secolelor.

– profunzimea și luminozitatea culorilor – multe dintre culorile naturale au o strălucire aparte, datorită structurii lor cristaline. De asemenea, emulsia de ou permite o stratificare delicată, obținându-se transparențe și lumini fine.

– respectarea tradiției ca tehnică de lucru – este tehnica folosită în icoanele bizantine.

DEZAVANTAJELE pigmenților naturali

– cost ridicat – pigmenții prețioși sunt foarte scumpi

– disponibilitate redusă – unii pigmenți sunt rari sau dificil de obținut

– variabilitate în nuanță – pigmenții naturali nu sunt mereu uniformi, ceea ce poate crea dificultăți în obținerea aceleiași culori

– toxicitate – unii pigmenți (cinabrul, azuritul) pot fi toxici, dacă nu sunt manipulați corect

– dificultate în preparare – pregătirea pigmenților și a emulsiei de ou necesită timp și atenție

– sensibilitate la lumină și umiditate – tempera cu ou nu este impermeabilă, ceea ce face necesară protejarea icoanei

Utilizare practică

Acești pigmenți sunt amestecați cu liant, cel mai folosit fiind emulsia de ou, obținută din gălbenuș de ou diluat cu apă și, uneori, cu oțet sau vin alb pentru stabilizare.

În prezent, majoritatea iconarilor folosesc pigmenți naturali în combinație cu pigmenți sintetici, pentru a echilibra costurile și pentru a obține o cromatică mai bogată.

Emulsia de ou

Concentrația emulsiei pentru tempera cu ou poate varia în funcție de necesitățile tehnice ale picturii. De obicei, raportul dintre gălbenuș și apă (sau alte lichide adăugate) determină dacă emulsia este mai „grasă” (mai vâscoasă) sau mai „slabă” (mai fluidă).

Intervalul de variație al concentrației emulsiei

1.Emulsie standard (clasică) – raport de 1:1

1 parte gălbenuș de ou

1 parte apă (sau apă cu puțin oțet/vin alb)

Se folosește pentru majoritatea straturilor picturale.

2. Emulsie mai grasă – raport de 2:1 (mai mult gălbenuș)

Rezultă o peliculă mai rezistentă, mai lucioasă, dar poate duce la crăpare dacă este aplicată în straturi groase.

Se folosește pentru linii de contur sau pentru accente luminoase.

3. Emulsie mai slabă – raport de 1:2 sau 1:3 (mai multă apă)

Se folosește pentru straturi subțiri de velaturi (glasiuri), pentru a obține transparențe și efecte delicate.

4. Emulsie modificată pentru aurire – raport de 1:1, dar cu adaos de miere sau albuș de ou bătut

Se utilizează pentru zonele ce urmează a fi aurite.

Utilizare practică

Concentrația emulsiei trebuie ajustată în funcție de tipul de suport (lemn, pânză, zidărie), de condițiile de lucru (umiditate, temperatură) și de efectul dorit în pictură.

Întreabă un mentor experimentat care îți poate oferi sfaturi practice pentru reglarea emulsiei în funcție de fiecare situație, e foarte posibil să constați că mai există rețete de preparare a emulsiei de ou.

II. Pigmenții sintetici

Ce sunt pigmenții sintetici

Pigmenții artificaili au devenit o alternativă modernă, foarte practică, în pictura bisericească. Ei sunt obținuți chimic și pot reproduce culorile naturale, dar și nuanțe imposibil de obținut pe cale naturală.

Cei mai cunoscuți pigmenți artificiali

II.1. Culorile acrilice

Culorile acrilice sunt utilizate frecvent în iconografie. Obținute chimic, sunt amestecate cu un liant polimeric solubil în apă.

AVANTAJELE culorilor acrilice

– uscare rapidă – spre deosebire de tempera cu ou, acrilicele se usucă în câteva minute. Permite lucrul mai rapid și aplicarea succesivă a straturilor într-un timp scurt

– ușurință în utilizare – nu necesită pregătire specială, se pot folosi direct din tub sau borcan și se diluează cu apă; nu necesită măcinarea pigmenților

– durabilitate și rezistență la mediu – acrilicele formează un strat impermeabil, protejând icoana, sunt foarte stabile la lumină, umiditate și variații de temperatură. Sunt recomandate și pentru pictura exterioară

– costuri reduse și accesibilitate – sunt mai ieftine și mai ușor de procurat decât pigmenții naturali.

– varietate cromatică – disponibile într-o gamă largă de culori, inclusiv nuanțe greu de obținut cu pigmenții naturali

DEZAVANTAJELE culorilor acrilice

– strălucire artificială – acrilicul are un aspect ușor plasticos și, de multe ori, reflectă lumina într-un mod nefiresc, față de icoanele vechi

– dificultate în stratificare – uscarea rapidă face mai greu de controlat transparențele și trecerile fine. Nu permite o îmbinare organică între straturi, așa cum se întâmplă la tempera cu ou

– lipsă de profunzime și transparență – comparativ cu tempera cu ou, acrilicele pot părea mai „plate” și mai puțin luminoase

– nu sunt culori folosite în tehnica tradițională a bizantinilor, aceste culori fiind descoperite abia în jurul anilor 1950, dar numeroși iconari le folosesc (și mai mulți în tehnică mixtă)

– restaurare dificilă – icoanele pictate în acrilic sunt mai greu de restaurat decât cele tradiționale, deoarece stratul de vopsea nu permite intervenții locale ușor controlabile

Utilizare practică

Deși nu sunt recomandate, ele sunt frecvent folosite în pictura bisericească, indiferent de tipul suportului: icoane pe lemn, pânză, tencuială uscată (în loc de frescă, deși au alte proprietăți de interacțiune cu suportul), datorită rezistenței mari la agenții fizico-chimici, termici și chiar mecanici. Alți factori pentru care sunt preferați, se lucrează ușor, doar cu apă și nu se pătează (de grăsimi) prin atingerea mâinilor, în timpul lucrului

Chiar și în tehnica al fresco se fac retușuri sau intervenții finale.

De asemenea, culorile acrilice pot fi folosite pentru studii și schițe iconografice, unde rapiditatea execuției este un avantaj.

II.2. Culorile în ulei

Culorile în ulei sunt rar utilizate, deoarece bizantinii s-au bazat aproape exclusiv pe tehnica tradițională tempera cu ou, datorită caracterului mat și luminiscenței sale unice.

Totuși, în anumite perioade istorice și în unele „școli iconografice” occidentale, pictura în ulei a fost folosită, mai ales în influențele baroce sau în pictura religioasă de factură mai liberă.

Culorile în ulei sunt obținute prin amestecarea pigmenților cu un liant uleios, cel mai frecvent ulei de in rafinat. Alte uleiuri utilizate sunt: uleiul de mac (uscare mai lentă, dar mai puțin îngălbenitor), uleiul de nucă (uscare rapidă, dar mai scump), uleiul de șofrănel (folosit pentru culori deschise, deoarece nu îngălbenește).

Procesul de fabricare presupune măcinarea pigmenților într-un medium uleios, până la obținerea unei paste omogene, cu o vâscozitate potrivită pentru aplicare pe suporturi preparate.

AVANTAJELE culorilor în ulei

– timp de lucru mai lung – uleiul se usucă lent, permițând corecturi și modelări mai fine ale formelor și volumelor
– saturație puternică a culorilor – pigmenții în ulei au o intensitate cromatică mai mare față de tempera
– rezistență în timp – o pictură în ulei bine protejată poate dura secole fără deteriorări majore
– efecte de transparență și glasiuri – uleiul permite obținerea unor straturi transparente foarte fine

DEZAVANTAJELE culorilor în ulei

– depărtare de tehnica tradițională – icoanele bizantine au un caracter ascetic și luminos, iar aspectul lucios al picturii în ulei nu se potrivește cu acest ideal

– timp de uscare înlungat – straturile groase pot necesita multe zile și chiar săptămâni sau luni pentru uscarea completă. Din acest motiv, stratificarea suprapusă a culorilor, specifică tehnicii icoanei, este mult întărziată.
– îngălbenirea uleiului – uleiul de in tinde să îngălbenească în timp, afectând nuanțele originale
– dificultate în aplicarea foiței de aur – Uleiul formează o peliculă grasă, care nu aderă bine la polimentul tradițional pentru aurire
– necesitatea unui grund special – suportul trebuie preparat cu un grund pe bază de cretă și clei (gesso) compatibil cu uleiul

Utilizare practică

Deși unele imagini religioase de origine occidentală au fost realizate în ulei, Biserica Ortodoxă recomandă pictura în tempera cu ou și/sau acrilic, datorită caracterului său luminos, ascetic, practic și tradițional.

Pictura în ulei este mai frecvent întâlnită în arta religioasă de tip renascentist sau baroc, unde efectele de volum și clarobscur sunt mai pronunțate.

Dacă se folosește ulei în iconografie, acesta trebuie aplicat în straturi subțiri, evitând suprafețele lucioase și prea voluminoase, pentru a păstra caracterul spiritual al icoanei.

III. Care sunt cele mai bune opțiuni pentru începători

Pentru un începător, alegerea între tempera cu ou și culorile acrilice depinde de mai mulți factori:

Dacă dorește să învețe iconografie tradițională, este esențial să înceapă în tehnica tempera cu ou, chiar dacă procesul este mai complicat.
Dacă vrea o abordare mai accesibilă și rapidă, mai rezistentă la factorii de mediu, acrilicul poate fi opțiunea bună pentru exerciții, studii și chiar pentru ansambluri murale
Dacă ai un mentor, acesta te poate ghida în tehnica pictării icoanelor și în alegerea pigmenților corecți.

Un traseu recomandat pentru începători

1. Începe cu exerciții de desen și proporții – nu te concentra imediat pe culoare

2. Experimentează cu acrilicul – pentru a înțelege bazele aplicării culorilor

3. Lucrează sub îndrumarea unui mentor –un iconar experimentat poate preveni greșelile majore, atât cele de ordin practic, cât și tematic

5. Încearcă pigmenții naturali – după ce ai stăpânit tehnica, explorează culorile tradiționale.

IV. Importanța unui mentor în alegerea pigmenților (și a liantului)

Un mentor experimentat te poate ajuta să eviți greșeli costisitoare și să îți dezvolți un stil corect. Iată câteva aspecte esențiale în care ghidarea unui maestru este crucială:

te învață cum să pictezi în tempera cu ou – proporțiile corecte între gălbenuș, apă și pigmenți sunt esențiale
îți explică ce pigmenți sunt mai potriviți – unii pigmenți sunt toxici sau instabili și trebuie/pot fi evitați
te ajută să înțelegi stratificarea corectă – un mentor îți arată cum să aplici lumina și transparențele
îți oferă feedback direct – un ochi experimentat vede greșelile pe care un începător nu le observă, altfel nu poți progresa

Fără îndrumarea unui mentor, riscul de a dezvolta obiceiuri greșite este foarte mare. În plus, un maestru iconar îți poate împărtăși din experiența sa personală, oferindu-ți sfaturi practice pe care nu le găsești în cărți.

Concluzie

Alegerea între pigmenții naturali și cei sintetici depinde de obiectivele fiecărui iconar. Dacă vrei să respecți tehnici tradiționale și să creezi icoane durabile, tempera de ou și pigmenții minerali sunt alegerea ideală. Dacă ai nevoie de o tehnică mai rapidă și mai accesibilă pentru studiu, acrilicul poate fi o soluție temporară. Tehnica acrilicului pe diferite suporturi nu a trecut încă testul timpului, însă materialele au fost testate în laborator.

În orice caz, experiența unui mentor este de neînlocuit. Fie că alegi calea tradițională sau cea modernă, important este să îți asumi drumul iconografiei cu seriozitate, rugăciune și dorința de a atinge adevărata frumusețe a artei sacre.