Cine sunt eu?
La această întrebare îmi este cel mai greu să răspund, iar atunci când o fac mă simt mincinos. De ce? Pentru că dau un răspuns pe care vrea cineva să-l audă, poate, și mă raportez la un anumit reper. Întotdeauna reperul este altul decât cel esențial, veșnic – Adevărul.
Ce vreau să spun?
Când vorbesc despre mine, de fapt, mărturisesc despre altii, despre cei pentru care și datorită cărora exist, despre o mișcare continuă a atenției spre altcineva, spre altceva decât sunt eu. Mai concret, sunt fiul cel mare de 33 de ani, sunt soțul și tatăl așteptat cu drag acasă. Sunt vocea unei trăiri interioare profunde, creionul unor gânduri nestăvilite, vizionarul de pe schelă și “păianjenul” de pe pereții din biserică. De mai mult de un an sunt reprezentantul și imaginea unei echipe frumoase ce slujește unui ideal de viață creștină. De curând ales să fiu cauza acestor rânduri pe care le citești, o sursă de meditație sau o moleculă de inspirație pentru tine…
“Cine sunt eu?” este întrebarea la care în permanență aflu răspunsuri despre mine, indiferent de locul unde mă aflu. Adevărul constă doar în relația mea cu tot ceea ce mă înconjoară, pentru care sunt responsabil și mă caracterizează. În felul acesta nu mai poate fi vorba despre ceilalți.
Despre mine
pot să spun că sunt și îmi doresc să rămân mereu om…
De puțin timp am început să folosesc această identitate vizuală și cred că mă reprezintă cel mai bine pentru ceea ce mă preocupă în mod special. Îmi doresc să o recunoști cu ușurință atunci când o vei mai întâlni, dar hai să vezi de ce consider că mă reprezintă!
Rama dreptunghiulară a acestei imagini, care este pictată de pensulă, te duce cu gândul la expresia imagistică a “ferestrei spre absolut”, la icoană, implicit la actul ei de creație. În același timp, vezi strâmtoarea prin care ești purtat spre înălțimile unui ideal de siritualitate, iar acest urcuș duhovnicesc se construiește încet și lin, de jos.
Crucea legată de pensulă arată pasiunea artistică îmbinată cu duhovnicia.
Pasiunea artistică este dragostea manifestată ca o înclinație puternică și inseparabilă față de cea mai frumoasă artă, arta icoanei. Acest sentiment este asociat prin cruce cu patima, cu sensul suferinței asumate din iubire, ce are intensitatea focului ce mistuie, ideea fiind sporită și de roșul sângeriu. Roșul, considerat simbolul fundamental al principiului vital, își aruncă strălucirea peste tot și îndeamnă la acțiune, însuflețește, încurajează, totodată pune în alertă, îndeamnă la vigilență și la limită, neliniștește.
Crucea, în sens duhovnicesc, este un simbol al înălțării spirituale, al biruinței în viață și dincolo de moarte, ce are concentrat în el exemplul, imaginea Mântuitorului, mântuirea Lui ca dar și bucurie pentru toată lumea.
Și eu, și tu, suntem datori să ne luăm propria cruce și s-o purtăm bucuroși, urmând exemplul viu al lui Iisus Hristos și al sfinților Lui. Crucea este “scară și punte” pe care urcă sufletele la Dumnezeu, în veșnicie.
"Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieți: sufletul este pânza, virtuțile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-l pictăm." (Sf. Grigorie de Nazianz)
Muntele ca factor de inițiere și proces de cunoaștere reciprocă, este locul de întâlnire dintre Material și Spiritual, dintre Pământ și Cer, dintre Om și Dumnezeu.
Forța pe care o are muntele este des arătată în evenimentele de pe Muntele Ararat cu Arca lui Noe, Muntele Sinai, Predica de pe Munte a lui Hristos, Muntele Tabor, Muntele Golgota, Muntele Măslinilor, Muntele Athos, Munții scrierilor Sfinților Părinți – locurile unde ni se descoperă dumnezeirea, lumina cerească, mai strălucitoare decât puritatea aurului.
Muntele este capătul ascensiunii omului și centrul lumii văzute, dar și locul unde Dumnezeu se descoperă cu înțelepciune, locul transcendenței divine, palatul lăuntric, sălașurile sufletului, în care suntem chemați să ne odihnim.
În afara crucii și a suferinței nu există mântuire, iar răspunsul nostru la suferință nu poate fi decăt unul singur: “Dacă nu se poate ca paharul acesta să treacă de la mine… fie voia Ta!
Acum, privind împreună muntele și cărarea, legate de cruce și pensulă, suntem chemați să ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin icoană (rugăciune și pictură).
Asta-mi este “crucea”, iar drumul pe care îl am de parcurs are la origini sufletul meu, pasiunea mea și valorile fundamentale: credința, stăruința și iubirea, pentru care e nevoie de luptă cu firea.
Pentru a păși în lumea icoanei alături de mine, te invit să vizitezi și pagina despre icoana bizantină.
