Cum ne închinăm și cinstim pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, Sfinții, Sfintele Moaște, obiectele de cult
În tradiția ortodoxă, închinarea și cinstirea sunt acte fundamentale ale vieții duhovnicești. Acestea sunt reglementate nu doar de învățătura Bisericii, dar și de o terminologie teologică specifică care descrie cum trebuie să ne închinăm și să cinstim pe Dumnezeu, Maica Domnului, sfinții, Sfintele Moaște și obiectele de cult precum Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și icoanele.
Termenii specifici folosiți pentru a descrie aceste acte de cult sunt adorare, iperdoulia/supravenerarea, doulia/venerare, și altele, fiecare având o semnificație distinctă și etimologică precisă. Vom analiza fiecare dintre aceștia, explicând în ce fel se aplică închinarea și cinstirea în contextul ortodox.
I. Adorarea lui Dumnezeu / Proskynesis
- Definiție: Adorarea este actul suprem de închinare, rezervat doar lui Dumnezeu. În Ortodoxie, Dumnezeu este adorat ca Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), iar acest act se caracterizează prin supunere totală, recunoașterea divinității și a suveranității Sale.
- Etimologie: Termenul provine din latinescul adoratio / adorare (a te înclina, a te pleca), iar în greaca biblică echivalentul este προσκύνησις (proskynesis), care înseamnă a te înclina în fața cuiva, a te pleca în fața unei persoane în semn de venerație profundă.
- Cum ne închinăm: Adorarea lui Dumnezeu este exprimată în primul rând prin rugăciune, post, Sfânta Liturghie și semnul Sfintei Cruci. În cadrul Sfintei Liturghii, în special la epicleză (momentul în care Duhul Sfânt se coboară asupra darurilor), credincioșii adoră Trinitatea.
- Exemplu de practică: Atunci când se face semnul Sfintei Cruci, se rostesc cuvintele „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, semnificând adorarea celor trei Persoane ale Trinității.
2. Iperdoulia / Supravenerarea - Cinstirea Maicii Domnului
- Definiție: Iperdoulia, ca și supravenerarea, sunt termeni folosiți pentru a desemna cinstirea specială, superioară, a Maicii Domnului. Deși Maica Domnului nu este adorată (deoarece doar Dumnezeu merită adorare), ea primește o formă de venerare cu un grad mai înalt decât al altor sfinți.
- Etimologie: Termenul provine din greaca ὑπερδουλία (yperdoulia), care înseamnă „slujire superioară” sau „slujire deosebită”, având semnificația de „slujire mai presus”, referindu-se la Maica Domnului ca fiind mai aproape de Dumnezeire decât ceilalți sfinți.
- Cum ne închinăm: Maica Domnului este cinstită prin rugăciuni speciale, cum ar fi Acatistele Maicii Domnului și prin icoane care o reprezintă. De asemenea, credincioșii pot săruta icoanele Maicii Domnului sau să aprindă lumânări / candela în fața acestora. Deși nu este adorată, în fața Maicii Domnului se exprimă o venerare superioară datorită rolului său unic în mântuirea lumii (fiind Mijlocitoarea noastră directă înaintea lui Dumnezeu).
- Exemplu de practică: La sărbători precum Nașterea Maicii Domnului, Adormirea Maicii Domnului, Acoperământul Maicii Domnului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, creștinii adresează rugăciuni specifice (citesc acatiste închinate acestor sărbători, se cântă Polieleul Maicii Domnului Cuvânt bun…, Axionul special, Prohodul Maicii Domnului, cântări și imnuri alese) și se roagă pentru ajutorul și mijlocirea ei.
3. Doulia / Venerarea - Cinstirea Sfinților, s Sfintelor Moaște, a icoanelor și a altor obiecte sfinte
- Definiție: Doulia se referă la venerarea sfinților și a îngerilor, la respectul și cinstirea aduse Sfintelor Moaște și obiectelor sfinte (Sfânta Evangheli, Sfânta Cruce, icoane). Acesta este un act de cinstire, în care credincioșii recunosc sfințenia și exemplul de viață al Sfinților, iar obiectele sfinte sunt văzute ca purtătoare de har divin și sunt cinstite cu mare evlavie, dar fără a le acorda adorarea rezervată lui Dumnezeu.
- Etimologie: Provine din grecescul δουλία (doulia), care înseamnă „slujire” sau „servitute”. Termenul grecesc echivalent este τίμησις (timēsis), care înseamnă „a da cinste, a cinsti”, iar echivalentă este și venerarea, care provine din latinescul veneratio și înseamnă același lucru. Acești termeni subliniază actul de slujire și cinstire față de sfinți, ca exemple de viață creștină.
- Cum ne închinăm: Sfinții sunt cinstiți prin zugrăvirea de icoane, acatiste (rugăciuni speciale pentru fiecare sfânt), și prin alte rugăciuni cum sunt molitfele. Această închinare nu se ridică la nivelul adorării, dar este o recunoaștere a sfințeniei lor și a exemplului lor de viață.
- Obiectele de cult sunt cinstite prin închinăciuni în fața lor, sărutarea lor și aprinzând lumânări. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, Sfânta Evanghelie este înălțată și sărutată, întotdeauna însoțită de o lumânare aprinsă, iar Sfânta Cruce este purtată mereu în procesiune, precum și la orice slujbă religioasă, fiind venerată de toți cei prezenți.
- Exemplu de practică: La sărbătorile sfinților, credincioșii participă la slujbe închinate acestora, pot săruta icoanele lor, pot citi acatiste și pot aprinde lumânări pentru a-și exprima cinstirea și rugăciunea lor. În timpul unor procesiuni, sunt purtate pe mâini Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, icoane, Sfinte Moaște, și apoi sărutate, în semn de cinstire și venerare.
Concluzie
Închinarea, în cultul ortodox, este un act profund de credință, iar fiecare tip de venerare este reglementat de un vocabular teologic specific: adorarea este rezervată doar lui Dumnezeu; iperdoulia pentru Maica Domnului; doulia pentru sfinți, îngeri și obiectele sfinte.
Distincția între acești termeni și modul în care sunt folosiți ajută credincioșii să înțeleagă corect ierarhia închinării și importanța fiecărui act de cult.
Am o întrebare pentru tine:
Care crezi că este distincția între „slavă” și „mărire”?
Citește și acest articol: https://constantinoancea.ro/despre-slava-si-marire-blog/